Writer Between Worlds

Pe când te iubeam, 
apusul ne înfiora 
ca atingerea unei aripi umede și calde. 

Noi, două pensule 
cu vârfurile înmuiate în zeama lui de piersică, 
ne caligrafiam tandru pielea: 

sărutul meu, cuibărit în căușul palmei tale, 
lucea; 
palma ta, aromată și udă, aluneca pe șoldurile mele, 
ca o tunică de mătase 
căzând; 
degetele deschideau întâi o petală, 
apoi alta; limbile dezmierdau 
muguri moi. 
Afară adia. Noi ne vorbeam unul altuia tăcând, 
mirosind 
a coajă de brad. 

Acum, când ai plecat, 
apusul e numai un fâlfâit 
trandafiriu-întunecat la orizont, care, 

îndepărtându-se, se stinge. Aerul stă. 
În arbori, ciori croncăne uscat, 
a cenușă.