în pâlnia zorelelor zace nectarul zeilor,
ele veghează noaptea tremurul lunii
picurându-și parfumul în cosmos pe când
eu mă topesc cu gândul la tine,
secretând roua dulce
a întregului.
el, ea, ei, ele dorm,
tu taci, respiri regulat;
Totul tace.
sub bolta arcuită, indigo -
vibrația unui glob nesfârșit ce stă mereu
să plesnească.
(Notă: prima jumătate a acestui poem mi s-a “arătat” în vis. Cu alte cuvinte, ea a fost compusă de creierul meu în timpul unei stări de conștiență modificată – în timpul somnului – și m-am grăbit să o notez la trezire.)
Leave a comment