Slavă Domnului, e 1 ianuarie 2013. Au trecut şi Sărbătorile astea. Mi s-a lăţit fundul de atâta stat pe scaun în jurul mesei – dacă mai durau mult, carnea mea ar fi crescut suficient ca să încorporeze şezutul, spătarul şi cele 4 picioare. Aş fi ajuns om cu scaun la fund, nu la cap.
Anyway, phew, bine că s-a gătat. Gata cu strigătele disperate:
– Ceai hepatic! Ceai hepatic! Fă te rog repede un ceai hepatic!!!
Gata cu friptanele, supanele, torturile. Cârnaţii şi restul animalelor măcelărite şi trase în maţ sau la maţ îşi pot relua locul total neglijabil în dieta mea. Berile, Colele, maionezele şi după-amiezele stil “gândac leşinat cu burta în sus” asemenea. Trei ore în fiecare după-amiază au fost dedicate exclusiv digestiei. În fiecare zi ne trezeam cu ficatul încărcat de oroare că iară trebe să mâncăm, ne plângeam că nu mai putem şi totuşi, somehow, o luam de la capăt pe principiul cine capotează primul. Ce trăire religioasă, ce spiritualitate, alea săracele sunt mazilite şi arondate exclusiv perioadei de post. Între două râgâituri acide e imposibil să te dedici unor lucruri înalte. În fine, bine c-avem de toate. Singurul care a reuşit să se fofileze şi să mănânce chiar mai puţin decât de obicei (lucru care frizează imposibilul fizic) e fiu-miu.
Au fost totuşi şi momente memorabile: Moş Crăciun a venit cu autobuzul, ăla mic i-a recitat, aia mică i-a urlat de panică, oricum, Moşul i-a lăudat că-s cuminţi, fiindcă e el de treabă. Cică “cine-o mai văzut copii cuminţi şi babe faine?” 🙂 Moşule, io am fost copil cuminte când eram mică. Înseamnă că o să fiu barem babă faină??? Tot n-ar fi rău.
După aia am mers la colindat şi am încasat şi bani, dar pentru micul artist care se luptă toată ziua cu piraţi imaginari îs doar bucăţi de hârtie din care n-a mai văzut niciodată, aşa încât i-am palmat eu. Cred că dacă ar fi fost nişte monede de pleu mai entuziasmat ar fi fost, că din alea vede el în cutiile de comori.
De Revelion, a mică a dansat de-i săreau iţarii, până pe la 9 jumate când au răpus-o căscăturile. Needless to say, m-am culcat şi eu cu ei, fericită de pretext. M-am afundat în pat cu feliile de castraveţi pe figură şi, printre pufăiturile copiilor, nu îmi venea să cred cât de norocoasă sunt că am petrecut un an întreg alături, că mai începe unul şi că e totul atât de frumos. La ora 12, când alţii puşcau pe afară, mie mi s-au aprins artificii în suflet.
Un An Nou fericit tuturor!!!
andreeasepi.com 