Urăsc să fiu căinată! Sprâncenele se coboară spre tâmple și se țuguie în mijlocul frunții, vocea trece în registrul plângăcios și prefăcut-grijuliu… cunoașteți stilul? Dom’le, nu-l suport. Ca orice om, am nevoie și mă bucur de empatia (sinceră!) a celorlalți, dar căinarea nu-i empatie. La naiba, nu îmi place să fiu victimă. Nu mi se pare că statutul de victimă ar conține în sine vreo virtute sau avantaj. Nu îmi plac falsele martiriuri (ți-ai facut-o cu mâna ta, asumă-ți, frate, răspunderea propriei vieți!) si nici șezătoarele în care se face concurs de suferințe și sacrificii. Mai ales (dacă nu chiar exclusiv) printre femei.
Ce-aveți oameni buni? Vă dă boala sau chinul vreo aură de sfânt? Vă place sa stați la mila altora? Vă identificați cu statutul de molatec incompetent care își ridică singur statuie din propriile prostii cu care și-a ratat viața? Cu toții o dăm în bară, o luăm în freză, asta e, te ridici de pe jos, te scuturi de praf și mergi mai departe. Prefer de o mie de ori unul care nu-mi zice multe dar îmi întinde un braț puternic de sprijin, decât unul care mă căinează non-stop pur declarativ, dar nu mi-e de niciun folos concret. Dacă vreau să mă bălăcesc în depresie zilnic, reușesc bine mersi și pe cont propriu. 🙂
Căinarea fadă și lipsită de prietenie autentică mă erodează și mă obosește. Oamenii care nu știu să învingă inventează virtuți ratării… Și în tot timpul ăsta se hrănesc din cei puternici cărora le poartă, în ascuns, pică. Cică ăștia puternicii ar fi ei niște insensibili și niște duri, lipsiți de afectiune. De ce? Pentru că gândesc solid, pentru că se angajează decisiv, pentru că se implică temeinic? Pentru că nu vor să-și irosească puținul timp și prețioasa energie rămasă cu văicăreala și apatia? Nașpa rău tipii ăștia puternici, care merg pe drumul lor și nu stau cu mâna întinsă. Nașpa rău oamenii care își ling singuri rănile, care își peticesc singuri inima, care-și mângâie singuri sufletul ca să nu devină povară pentru alții, și țin direcția întins înainte. Nașpa rău cei care știu să se ajute singuri și mai ajută și pe alții pe lângă. Da-s prea outspoken, la naiba. Prea greu de manipulat, de băgat în sertărașe, etichete și cuiburi. Oameni răi, ce mai.
Vorba lui Caragiale, săracul. Cu prostia te poți lupta, dar ea învinge întotdeauna…
andreeasepi.com 