Writer Between Worlds

Fă-mă arbore, îi șoptesc nucului, 
cu trupul cald lipit de trunchiul lui rece 
și aspru, 
să întind brațe interminabile către cer, 
din care să îmi crească alte brațe și tot 
așa, 
să adun cu ele lumina - mai multă! mai multă! - 
să mă hrănesc cu ea, 
să văd de sus lumea cum trece
prin timp ca o umbră 
încarnată, 
să înfig 
rădăcini adânc în inima
de neînțeles a pământului, 
fă-mă arbore ca să nu plec de-aici
până nu înțeleg: 
ce sunt? ce este?

El tace, dar vibrația 
negrăitului i se scurge din pieptul meu direct 
în coajă, 
zburătăcește o bufniță ascunsă 
între ramuri și, când privesc în sus, 
iată, 
peste creștetul meu 
ninge cu pene mici  
și pufoase 
care se-aștern în noapte.