“Magicianul se ocupă azi de relații publice, de propagandă, de prospectarea pieței, de anchete sociologice, de publicitate, informație, contra-informație și dez-informație, de cenzură, de operațiuni de spionaj și chiar de criptografie, această știință fiind în secolul al XVI-lea o ramură a magiei. (…) Pe nedrept istoricii au tras concluzia dispariției magiei odată cu apariția științei cantitative. Aceasta n-a făcut decât să se substituie unei părți a magiei, prelungindu-i de altfel visurile și scopurile prin mijlocirea tehnologiei. (…) Tehnologia, se poate spune, este o magie democratică ce îngăduie oricui să se bucure de facultățile extraordinare cu care se lăuda magicianul.
Dimpotrivă, nimic n-a înlocuit magia pe terenul ce-i era propriu, acela al relațiilor intersubiective. În măsura în care au întotdeauna o parte operațională, sociologia, psihologia și psihosociologia aplicate reprezintă, în zilele noastre, prelungirile directe ale magiei renascentiste. (…) Nu e necesar să ai imaginație ca să înțelegi că funcția manipulatorului brunian a fost preluată de Stat (…). Un Stat ce vrea să subziste trebuie să fie în stare să asigure cetățenilor săi o educație infailibilă și, în măsura posibilului, să le poată satisface dorințele.”Ioan Petru Culianu – Eros și magie în Renaștere (1984)
