andreeasepi.com

Life's journeys: Language, culture, communication

, , ,

Amiaza pe strada Rotbuchen

Privesc peretele bătrân invadat de iederă roșie

ca de fierbințeala jenată a unei iubiri

posesive, geloase, târzii.

 

(Săgeata unei nostalgii, pogorâtă din senin în coșul pieptului,

tulbură apa

în care pluteau, inerte, cuvintele.)

 

Nemișcată, clădirea mă fixează cu ochii ei dreptunghiulari,

muți,

din sticlă.

 

Vântul mușcă din blana aprinsă de pe obrazul casei.

Pomeții bărboși, frământați de valuri, freamătă;

prin ei se propagă unda unui murmur

 

de sfârșit

de octombrie.

 

Palmele iederii mai întâi se desprind și-apoi se alipesc

din nou pe tencuială

ca pipăitul orb al unui chip,

ca încordarea unei bolborosiri.

 

Pe asfalt, printre picioarele oamenilor, stoluri de frunze uscate

foșnesc ca fustele unor mahalagioaice,

galben, cărămiziu.

Se-mbrățișează, se despart.

 

Vin plutind din unghere. Se dau peste cap. Ning de sus.

Aleargă împiedicându-se.

Gonesc către ultima bârfă,

împinse de graba unei catastrofe.

 

Libertate. Finally.

 

În octombrie, frunzele trăiesc inconștient,

iresponsabil,

doar pentru ele.

 

Se aștern noian lângă bordură,

pun urechea obosită

la burta neagră a străzii

și tac.

 

Se umplu de soare,

se scutură ca de fiorul unui gând

Și ascultă.

Ascultă.

 

Se strâng norii.

O bătrână coboară dealul

cu bicicleta.

 

 

Advertisement

Website Powered by WordPress.com.

%d bloggers like this: