andreeasepi.com

Recent am dat, la grădiniță, peste următorul poster care mi-a plăcut foarte mult și m-am gândit să nu îl țin numai pentru mine. E schema rezumată plastic a unui concept pedagogic preuniversitar (până la gimnaziu, după cum deduc).

Iată-l:

Ce-mi place la el?

În primul rând îmi place la nebunie chestia cu rădăcinile. Faptul că omul e (sau ar fi ideal să fie) un copac complet, la fel de bogat și armonios dezvoltat sub linia solului, ca și deasupra. Că astfel are stabilitate și își poate trage seva vieții, poate crește solid.

Îmi place că trunchiul comun include pedagogia integrării și a gestionării tranzițiilor.

Apoi îmi place la nebunie că ramurile superioare (temele de studiu) includ Sănătate, Cunoștințe despre lume, Sport, Educație estetică, Științe ale naturii, Limbă, Media și Religie (valori morale). Mi se pare foarte bine echilibrat.

După cum înțeleg eu, conceptul pleacă de la premisa copilului ca teren fertil, ca material bun, și distinge 5 categorii esențiale de competențe de bază (Basiskompetenzen) care se construiesc pe bază de atașament (Bindung). Competențele astea absolut fundamentale (rădăcinile) sunt:

1. Competențe privind sinele (încredere în sine, independență/autonomie, capacitate de auto-organizare, gestionarea rutinei zilnice, un concept de sine pozitiv)
2. Competențe personale (încredere de bază, competențe emoționale, gestionarea propriilor sentimente, abilitatea de a se juca, toleranță la frustrare, abilități de orientare, competențe cognitive și motorii, creativitate, flexibilitate, competențe lingvistice)
3. Reziliență, un termen pe care l-aș traduce drept curaj+tenacitate+optimism în fața vieții (optimism, abilitate de a crea relații, interese multiple, o imagine pozitivă despre sine, toleranță la frustrare, valori morale și religioase, motivație)
4. Competențe de învățare (curiozitate, interes, motivație, memorie, liniște interioară, capacitate de concentrare, cunoștințe de bază, metode, abilități de rezolvare a problemelor, metacogniție = cunoaștere despre cunoaștere)
5. Competențe sociale (comportament democratic, toleranță, disponibilitate de asumare a răspunderii, competențe de a face față la conflicte, abilitatea de a participa la relații, empatie, întrajutorare, respectarea regulilor, competențe de comunicare).

Am întâlnit părinți care înțeleg să delege aproape integral educarea copilului către sistemul de învățământ în masă. În realitate, nu doar experiența de milenii ci și cercetările moderne în materie de pedagogie arată că valorile de bază, atitudinile fundamentale ale copilului față de lume și viață, felul lui de a privi și înțelege, de a se raporta la oameni, mediu și învățătură, se construiesc preponderent în familie.  Căci unde e atașamentul mai profund decât în familie.

A pune reușita educațională exclusiv pe umerii școlii e greșit. Studiile arată că pattern-urile de gândire și manifestare învățate acasă, precum și nivelul socio-economic al familiei au influența covârșitoare.

Iar dacă școala primară mai face cât de cât eforturi formative (deși e greu de imaginat cât sunt ele de eficiente cu 25-30 de copii la fiecare profesor și activitate), de la gimnaziu încolo simplul volum de cunoștințe de la fiecare materie face imposibilă concentrarea pe dezvoltarea de competențe personale, sociale, de caracter și așa mai departe. Școala devine aproape exclusiv informativă.

Și apropos de competențele de bază cu care pornește un copil în viață (1-5 de mai sus). Nu mi se pare potrivit când părinții sau bunicii emit non-stop sentințe demoralizante sau generalizatoare despre copilul lor de față cu acesta. De gen: “ești un…./ești o…., tu niciodată nu…./tu mereu …. , el niciodată nu….așa și pe dincolo“**. Asta induce copilului exact acea senzație de permanență, de definire identitară fixă, imuabilă, negativă, care se va transforma în self-fulfilling prophecy!  Atitudinea aceasta e total opusă acelui growth mindset responsabil pentru echilibrul și reușita în viață.

Growth mindset înseamnă a-i transmite copilului că greșeala nu e un capăt de drum, că ameliorarea și auto-depășirea sunt posibile prin deschidere, căutare, motivație, perseverență și învățare. Înseamnă, literalmente, a-i clădi caracterul și competențele.

Rădăcinile sănătoase fac tot restul posibil. O coroană bogată în materii abstracte se ofilește sau se răstoarnă fără ea.

(** Later edit: cel puțin la fel de mult mă intrigă și necăjește genul ăla de country-bashing transmis aproape simultan cu laptele de mamă. Idei cum ar fi “ca la noi la nimenea“, “așa ceva numai la noi se poate“, “România e singura țară care…“, “la noi niciodată n-o să…. “, care nu fac decât să ducă într-un excepționalism negativist și să cimenteze un pesimism neputincios și păgubos. Stilul ăsta de comunicare creează șabloane de gândire pe care le preluăm ca atare și le considerăm firești și care sufocă orice tentativă de efort constructiv. E learned helplessness. Dacă nu poți concepe reușita, clar n-o să reușești. Cuvintele au putere. Nu degeaba “la început a fost Cuvântul”…)