Balerine aurii şi bete, frunzele îşi dau drumul din copaci, cu piruete leneşe, la fiecare adiere. Plutesc pieziş, negrabnic, opresc puţin timpul în loc. Se culcă una peste alta pe pâmânt. Sunt tot mai rare. Soarele e dulce, te îmbracă. Mi-aş dori să ţină aşa cel puţin până la primăvară ;-)
Soarele de toamnă ne face oameni “mari” (şi cam visători).
Un azur rar. Mersi, Munchen, mersi Foehn!
P.S. 24-25 octombrie 2013, în zori. Răsărit de soare cu ceaţă şi hobbiţi. :-) (în drum spre şcoală)
Writer Between Worlds 