andreeasepi.com

Sau despre cum a ajuns germana în familia noastră “the language of love…”

Asta mică a noastră, găluşca de doi ani, e mult mai lipicioasă decât frate-su. Drept pentru care mă mai alint şi io din când în când şi o întreb: “Mă iubeşti?”. Iar ea, cu vociţa ei de Donald Duck când îl enervează ăia trei nepoţi ai lui (ştiţi voi), măcăne tandru: “Daa”.

“Cât mă iubeşti?” Ea, de colo, “Treeei.” “Numa trei?…” “Bine, doi.”

Văzând eu că n-am cu cine, o tai din ce în ce mai des pe germană. For some reason, acolo are tendinţa să răspundă “Sieben (7)”. Şi, să fim cinstiţi, şapte e totuşi muuuult mai bine decât trei.  🙂

În altă ordine de idei, acum câteva luni, când încă nu intrase la şcoală, ăsta mare vine într-o zi acasă de la grădi zdrobit nevoie mare. Nimic nu i-i bine, tot numai un pachet de nervi şi ţâfnă. Dau eu cu întrebatul, scotocesc finuţ, “Da ce e, s-a întâmplat ceva azi? Eşti bolnav, eşti obosit?” Numai NU şi îmbufnare. La ceas de seară, după ce ne făcusem abluţiunile şi tocmai parcurgeam ritualul de culcare, unde nu se cuibăreşte odată la mine în braţe şi începe să îmi zică, printre lacrimi şi sughiţuri, că astăzi prietenul lui, M., nu l-a lăsat să se joace cu Lucia – şi… Lucia e “schön”.

Hait!, îmi zic. Cam “früh” pentru chestii din astea. Eu, total nepregătită.

“Păi şi?”

“Păi nu mă lasă să stau lângă Lucia şi n-o lasă să se joace cu mineee… (sniff, sniff)”.

“Auzi, tu spune-i că fata tre să ia singură decizia cu cine se joacă, că doar nu-i proprietatea lui…”

“Mdaaa.”

“Da lasă că tu oricum o ai pe Emilia. Poate e gelos şi el, vrea să aibă şi el o prietenă,” dau eu să îndulcesc pilula.

“Mmmmm.” (neconvins)

“Da, apropos, chiar, n-o mai iubeşti pe Emilia?”

“Ba daaaa…” (el, ciufut, de parcă: ce legătură are?)

“Păi nu poţi să o ai şi pe Emilia şi pe Lucia.”

Citesc în ochii lui şocul. Globii oculari i se dilată până devin exoftalmici, buza de jos se strânge, bărbia începe să-i tremure, şi…

“ABER ICH KANN DOCH ZWEI AUF EINMAL LIEBEEEEEEN !!!” (sniff, sniff, sniff).  (DAR EU POT SĂ IUBESC DOUĂ DEODATĂĂĂĂ… ăăăăăhăăăhăăăăă!!! – n. trad.)

Şi dă-i şi udă perna şi mâneca mea cu lacrimi sincere de crocodil.

De atunci, trebuie să recunosc, mi-am revizuit părerea despre bărbaţi. Domle, ei pot. Până acuma mă gândeam că dacă mă înşeală soţul, măcar să nu însemne nimica. Acum mă gândesc că dacă mă înşeală, barem să fie din focul unei atât de pure duble iubiri… 😉

PS: menţionez însă că micul bigam e foarte gelos dacă eu mă pup cu altul (a se citi cu taică-su). Într-una din zile am să mă revolt: ei drăcie, ŞI EU POT!!! 🙂