Inevitabilul s-a întâmplat. Într-un parc din Bucureşti, capitală europeană, o haită de câini vagabonzi a ucis un copil de 4 ani în câteva minute, mutilându-l cu sute de muşcături. Asta în timp ce, de 20 de ani, noi ne emoţionăm lacrimogen de dragul unor patrupede deja profund sălbăticite, cine ştie cât de bolnave şi cât de dereglate comportamental. Şi iarăşi, livrăm pe gratis cadavre şi ştiri zemoase presei internaţionale, care atât aşteaptă. (Cu ocazia asta, am aflat din media germană că nici măcar nu e primul caz, au mai murit doi oameni, un japonez – pe lângă Guvern! – şi o doamnă – lângă un spital! – şi nimeni n-a făcut nimic).
Nu mă înţelegeţi greşit. Am doi căţei acasă şi am mai cules pe parcursul vieţii alţi doi de pe drumuri, i-am hrănit cu lapte noaptea, i-am deparazitat, i-am vaccinat, i-am învăţat comenzi şi i-am plasat apoi la sat la diverşi doritori, în curte. Am făcut voluntariat la un adăpost privat de câini abandonaţi în Germania. Dar tocmai fiindcă ştiu cât de periculos este un animal adult cu traume emoţionale, cât de imprevizibil şi cât de agresiv, mai ales în haită, nu mai cred în “idealismele” celor care ne spun că e mai bine să livrăm carne proaspătă de copil pentru dieta unor jivine decât să ne asumăm eutanasierea patrupedelor agresive. A ţine un câine pe lângă bloc şi a îi arunca din când în când un os sau o coajă de pâine nu înseamnă drag de animale şi nici asumare a răspunderii. E o jumătate de măsură tipic românească. Poate că te simţi mare suflet iubitor făcând asta, dar asumarea reală a răspunderii ar însemna să-l iei în casă şi să-l dresezi. Nu să-i zici societăţii că astfel de crunte tragedii sunt un preţ firesc pentru “dragostea” de necuvântătoare.
(Un calcul simplu arată că faza cu castrarea e frecţie la picior de lemn. Chiar şi în cazul – imposibil – în care reuşim să-i castrăm dintr-o dată pe toţi, problema tot va mai dura 10-15 ani până la dispariţia pe cale naturală a acestor populaţii canine feroce. Ca să nu mai vorbim că nu-i putem prinde şi castra pe toţi deodată. Până am castrat doi, alţi doi au copulat şi mai scot 4 pui. Creşterea e exponenţială, tăiem un cap al hidrei mai cresc alte două în loc… Dar România nu mai e de mult ţara argumentelor raţionale.)
Iată aici şi ştirea germană, deosebit de echilibrată după părerea mea. http://de.nachrichten.yahoo.com/vierj%C3%A4hriges-kind-von-streunerhunden-in-bukarest-get%C3%B6tet-154915668.html
Deci, dacă mai era nevoie de “brand de ţară”… iată cum ne tratăm copiii. Ba mai un rug prin maternităţi, ba mai o ofrandă unei haite de câini…
andreeasepi.com 