diavolul primăverii
mi se insinuase în trompa lui Eustache
era roz, ca florile de cireş,
şi-şi susura mieros veninul
ademenindu-mă-n iarbă.
tu erai departe, erai departe, erai departe…
începuseră s-o facă şi păsările –
încă din zori.
pisica cea grasă se încolăcise
în frunzele uscate de astă toamnă,
sub un nuc, şi torcea
şi mi-a venit mult prea tare să sărut pământul
şi mi-a venit mult prea tare să spintec blana afumată a cerului
şi mi-a venit mult prea tare să-mi topesc coapsa înfrigurată în soare!
am fost slabă, recunosc.
am fost uşoară.
am căzut.
am căzut în sus.
iartă-mă că am încolţit fără tine.
iartă-mi teaca verde, obraznică, inflorescenţa galbenă ce stă să pocnească…
tu erai departe, erai departe, erai departe…
andreeasepi.com 