Momentul cel mai greu al renunţării la o dependenţă e până găseşti ce să pui în loc. Asta şi este, până la urmă, valenţa postului. Te obligă să te gândeşti şi la altceva, să concepi şi altceva ce ai putea să pui în loc. Postul te provoacă de fapt să îl găseşti pe Dumnezeu. Să-l pui pe El în loc. Să regăseşti perspectiva firească. Când mâncatul, băutul, televizorul, calculatorul sau alte fapte ale vieţii devin scop în sine, prea importante, şi ţi se pare că nu mai poţi fără ele, eşti subjugat. Posedat. Da, pentru că chestiile alea te stăpânesc ele pe tine. Şi pentru că denotă o lipsă. Pe care încerci s-o umpli cu surogate. E momentul să te retragi un pas din acest fals, din această hipnoză. E momentul să te priveşti din alt univers şi să repui viaţa, lumea, în ierarhia corectă. Adică esenţa, sursa, în centru iar divagaţiile, “distracţiile”, cu măsură, pe margine.
Încă din Geneză, neînfrânarea duce într-un fel sau altul la pierderea paradisului. Postul e, în fond, un strigăt al eliberării de materie. Al faptului că suntem şi făpturi spirituale, hrănite cu duh. Nu simple sisteme digestive, nu “terminale de device-uri”. Nu vreau să intru în “cât de sănătos e postul din punct de vedere medical” (deşi e adevărat), pentru că scopul lui nu e neapărat dietetic, deşi un trup sănătos permite o calitate a vieţii, o luciditate şi o dăruire sufletească clar superioare. În fond, nu viaţa eternă pe lumea asta o caută cei care postesc. Ei caută portiţa, accesul la dincolo. Dovada că se poate.
Dar să nu credem că îl putem “constrânge” pe Dumnezeu prin “efortul” nostru, că gata, am tăiat carnea de pe listă timp de câteva săptămâni, L-am prins de picior. Dumnezeu nu e un talisman. Relaţia cu El nu e pe principiul “quid pro quo”. Şi oricum, postul contemporan ar trebui să meargă şi dincolo de mâncare. Post de la bârfă, de la invidie, post de la ţinerea de minte a răului, de la pierderea vremii pe gadgeturi sau la teleu, de la orice alte moduri de erodare sufletească şi trupească. E prea simplist să-ţi iei high-ul zilnic de la ştiri, de pe mail sau de pe FB. Devii uşor cinic.
Aşa că în postul ăsta vreau să încerc şi acest “sport extrem”. Nu ştiu încă ce o să pun în loc. Poate o să mă joc mai mult cu tzâncii pe afară, chiar dacă-i frig. Poate o să fac voluntariat. Poate o să grădinăresc, să-mi ţin mâinile ocupate şi să-mi eliberez mintea de platitudini. Poate o să reuşesc (miracol!) să mă mai şi rog, nu ca unul cu condicuţa zilnică, ci sincer şi profund.
Înainte de a lua o pauză de la netul cel de toate zilele (şi care îmi mănâncă o prea valoroasă parte din toate zilele…), vă recomand însă emisiunea lui Cătălin Ştefănescu, Garantat 100%, avându-l ca invitat pe Dr. Virgiliu Gheorghe, (biofizician şi specialist în bioetică), vizionabilă pe YouTube, aici: https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=xags3wgsjpM#!
Cu bine!
andreeasepi.com 