un bărbat îşi plimbă câinele în
semiîntunericul
zorilor.
la un geam, o femeie – eu –
stă sub un bec galben şi îşi suflă nasul.
în camera de alături un brad se usucă şi geme;
luminiţele intermitente, chinezești, se răsfrâng în globuri, în
fereastră, în ecranul stins al televizorului.
pe străzi, o ceaţă caldă, de decembrie,
ca un abur plutitor,
se căzneşte să îmbrace scheletele
copacilor
fără să se zgârie.
în faţa casei se aude huruind maşina Salubrităţii
tot adună şi compactează cochiliile
cadourilor noastre.
pământul tace. aerul tace. tomberoanele tac.
în câteva zile, începe un nou an.
până atunci, tsunamiul se amână.
până atunci, marea, recreată şi ea preţ de câteva zile,
respiră.
Writer Between Worlds 