cu ochii tăi m-ai văzut aşa cum eram în realitate:
schematică, ca o radiografie –
oase plutind în derivă pe o pâclă de înserare.
ţesuturi au început să-mi crească
după aceea.
pe atunci nu aveam încă trei dimensiuni.
tu, Omul, (poate singurul) mi-ai zis:
„mergi şi tu înainte la Betezda şi stai liniştită.
am să trec şi eu
pe acolo.”
andreeasepi.com 