Fiică-mea are puţin peste 3 ani. Concepţia ei despre obiectele care formează realitatea înconjurătoare se centrează pe temele: “Cine l-a cumpărat?” “Cât costă?” “Vreau şi eu”.
Vede un ditai microbuzul pe stradă: “Vreau şi eu aşa o maşină. Cât costăăă?”
Îi dau o felie de pizza: “E bună. Cine a cumpărat? Cât costăăă?”
Azi tocmai ieşeam cu ea de la grădiniţă când clopotele bisericii de lângă au început să bată de oră fixă.
Ea, de colo, cu un gest atotstăpânitor: “Mama, vreau şi eu aşa o casă.”
Eu, încercând o explicaţie: “Asta nu e casă, e biserică.”
Ea, neintimidată: “Vreau şi eu aşa o biserică.”
Eu: “Şi ce să faci cu ea?”
După un moment de gândire, ea, orgasmată: “Să fac DING-DONG!”
🙂
andreeasepi.com 
3 responses to “Pastila de râs”
:))
a mea, la 3 ani si 8 luni, e cu ‘ne trezim, ne imbracam, mancam, si apoi unde mergem?’ – totul trebuie sa miste.
am intrat sa comentez din cauza de Ding – Dong, in loc de desene o tinem cu scurte clipuri, la care se intoarce sa le asculte in bucla, ca de exemplu Bruder Jakob( http://www.youtube.com/watch?v=TzF0C6Wc1bw )
LikeLike
fain… din acelasi ciclu “funny kids”: mergem cu fi-miu (2+) la o mini gradina zoo si vedem un elan dormind… noi incercam sa-i explicam: doarme fiindca-i obosit… el de colo: “Muss Kaffee trinken?” (pe principiul tati bea cafea daca-i obosit-elanu-i obosit-deci e. foarte clar ca elanul are nevoie de cafea)
LikeLike
Ador copiii mici, sunt atat de sinceri si curiosi….nu ai cum sa nu ii iubesti!
LikeLike