Cartierul e împăturit într-o tăcere mare, albă, stranie; se afundă în înserare până la genunchi. Lumea a devenit improbabilă, fără margini: prospețimea imaculată a zăpezii – și restul. Copacii sunt gheme încâlcite de bumbac alb, din cer se deșiră în tihnă pânzeturi orbitoare și reci. Cărări tăiate mai adineaori în pântecul feciorelnic al iernii, ninsoarea…